L’ULTIM FIA’
di Cornelio Galas
Se te vòi, se pròpri te vòi …
dĂ me ‘n bĂ so, ‘n bèl bĂ so.
Se te vòi, se pròpri te vòi …
tègneme la testa vizina.
No volerìa pensà r a gnent,
‘ntĂ nt che sòm con tì,
no volerìa esser gnent …
sol n’òm tra i to cavĂ©i.
Vegnirà , ala fìm fìm la sera,
te vegnirĂ giust el gĂ nf
a forza de tegnìrme strét,
tra i to brà zi, sora le téte.
Te dirĂ i: “Adès dovrìa nar”.
Te dirò: “Sì, l’è vĂ©ra …”.
E ne lasserém cosìta,
come la nĂłs lĂ ssa el gĂąs.
E narò zĂł per tèra, zĂł …
tra fòie seche e pacièche,
tra fiori marzi e sporcaria,
tra ‘l bèl vecio e ‘l nòf brut.
No te vedrò pù, pù, mai pù,
el nĂłs amor se perderĂ …
en mèz a spùze de vecio,
con profumi zamĂ i lontani.