L’ORA A POSTO E QUELA DEL SOL …
di Cornelio Galas
DomĂ©nega che sta per vegnìr a la fìm de ‘sta stimĂ na (vintisĂ©i de marz) ale dĂłe de matina bisognerìa butĂ r le lancĂ©te de l’orolòi (le lancĂ©te, no l’orolòi neh) envanti de n’ora. DisĂ©nte che – semper che no fĂ©ghe le ore picole – ve convĂ©i demò far sta operaziom quando tut mal nè a paiĂłm el sĂ bo (vintizinque).
Cossa suzĂ©de en ogni caso domĂ©nega matina? Che anca se de sòlit sĂ© bonorìvi ve vegnirĂ a mancar n’ora de sòm. Per dir: tut a l’incontrari de quando l’otĂłber passĂ vardĂ ndo l’orolòi avĂ© dit, co na zerta sodisfaziom: “Ma dĂ i, apĂ©na le sète e mèza? Squasi squasi me volto e fĂ go n’alter pisolìm”.
Eco, quela sodisfaziom domĂ©nega i ve la fĂ paìr. En pratica i ve tòl de vòlta que l’ora ‘n pĂą che se stĂ i nel lèt fim adès. ResterĂ© (mì de sicur) zidiĂłsi, malmostosi. E per qualche dì po’ sarĂ la stessa solfa: “Sì, le l’una de dopodisnĂ r, ma sarìa però mezdì neh…cossa mĂ©tit su da magnar che no gò gnanca fĂ m”.
Dal bòm gh’è – cosìta i dìs – che se dovrìa spargnĂ r la corènte. SarĂ . Ma – zamĂ i ‘l so come la narĂ a finir la prima stimĂ ma – quel che dròpa el trĂ pèm anca la domenega matina secondo mì … el tĂ cherĂ via lo stĂ©ss a laorĂ r e a ròter i zebedèi: n’ora prima del solit per de pĂą.
SĂłm nĂ demò a ‘nformarme. Alora: l’ora legale, quela “a posto” (perchĂ© col tèmp quela del sĂłl la dève avĂ©rne combinĂ e tante come na delinquente, se sa) i avĂ©va provĂ a mĂ©terla sui orolòi en Italia zĂ en temp de guera (sia la prima che l’ultima). Odìo, ogni tant i la tirĂ©va via (come i tirĂ©va via anca la corènte) ma disĂ©nte che en qualche modo zĂ en quei ani i avĂ©va scominziĂ a trapolĂ r drìo l’orolòi.
E l’è da alora che è scominziĂ i casini. Per esempi gh’è stĂ en momĂ©nt che la Republica de Salò, quela dei fascisti, la gavĂ©va n’ora e ‘n zò per l’Italia i ghe n’aveva n’altra. L’è per quel tra l’alter che i ha becĂ Musolini: l’avrìa dovĂą partir n’ora prima per nar en Svizera (dove l’ora legale i ha tacĂ via a meterla sol nel 1981).
Quando gavĂ©vo dĂ©se ani i ha fat la lège per l’ora legale: gò 61 ani, fĂ© voi i conti. E zĂ alora l’era en casìm nĂ r for dal let per nar a scola propri quando arivĂ©va la primavera e te sarĂ©ssi stĂ volentĂ©ra soto i linzòi.
Se ne vardĂ©m ‘ntorno, tut mal, miga tuti i gĂ la stessa ora su sta tèra. Lassè star i fusi orari de quando nè co l’aeroplano de chì o de lĂ . Per dìr: en Africa (anca da la Tunisia en vìa neh) per esempi no i tìra endrìo o ‘nvanti le lancète: quel l’è ‘l sĂłl, quela l’è so mare. Tut el dì. E fa calt osc’ia. E alora i lĂ ssa star tut come l’è.
En Russia, fim al 2014, gh’era l’ora legale tut l’Ă m. Po’ i cambiĂ idea: no, mèio l’ora del sĂłl tut l’Ă m. I gavrĂ i so perchè. En Bielorussia i ghe nĂ i drìo (anca se no … magari arivĂ©va i cararmati). En Ucraina prima i gĂ dĂ t da ment ai russi. Po’ (prima che arivĂ©s i cararmati) i ha dìt che l’è forsi meio far come i altri de l’Europa. Dala Merkel en zò.
En Australia – che l’è nela parte pĂą bĂ ssa del balĂłm dove vivĂ©m – l’è tut viceversa. Quando da noi gh’è l’ora “a posto” da lori val quela del sol. En Brasile l’ambaradam ‘l gh’è sol da fim otober ala fim de febrĂ©r.
Dite ste robe da lezĂąi mi gò da semper tut mal dei dubi. Per esempi: tĂ ca via na partìa del balĂłm co l’ora del sol. E trac, se vĂ ‘nvanti n’ora. Osc’ia, de colp te sei zĂ nel secondo tempo no? Eh ma anca chì gh’è la gĂ bola: no i zĂąga mai le partìe ale dĂłe de not … propri per spargnĂ r luce, capì come?
